Tărâmul Interzis – Mihai Eminescu
1
Într-un tărâm de basm și vis,
Unde nimeni nu a ajuns,
Se află un loc interzis,
Pe care vânturi l-au pătruns.
2
Copaci înalți, de aur pur,
Își pleacă ramurile grele,
Și flori ce-n noapte strălucesc
Sunt martorii a mii de stele.
3
Râuri de argint curgând încet,
Se pierd în zare fără veste,
Și păsări cântă un duet
Ce-n taină lumea îl ateste.
4
Pășind pe cărări de smarald,
Simți cum natura te îmbracă,
Cu freamătul ei fără egal,
Și liniștea ce te atrage.
5
Aici nu-i loc pentru lume,
Doar sufletele pure viețuiesc,
Unde iubirea nu are nume,
Iar timpul va fi mereu firesc.
6
Un zâmbet de copil sub clar de lună,
Amintiri ce plutesc pe un nor,
Un vis de vară și o furtună,
Unde dorințele nu dor.
7
Așa-i Tărâmul Interzis,
Un loc în care nu ajunge nimeni,
Decât cei ce-n suflet au deschis,
O poartă către alte tărâmuri primen.
Comentariu asupra operei
"Tărâmul Interzis" de Mihai Eminescu descrie un loc mitic și feeric, un spațiu al fanteziei și al reveriei. Poezia surprinde natura în toată splendoarea sa, cu imagini de copaci de aur și râuri de argint, oferind cititorului o senzație de pace și armonie. Este un loc de refugiu pentru sufletele pure, unde timpul nu constrânge și unde dorințele nu dor. Lumea descrisă de Eminescu este una în care natura și fantezia se împletesc, creând un peisaj idilic, inaccesibil celor care nu au deschiderea sufletească necesară pentru a-l percepe în toată frumusețea sa. Poezia reușește să transmită un mesaj profund despre căutarea sensului și a frumuseții interioare, invitând cititorul să își deschidă inima către un univers al armoniei și păcii. Această lucrare subliniază talentul lui Eminescu în a picta cuvântul și a insufla emoție și magie în mintea și sufletul cititorilor săi.
