Ochii tăi – Nichita Stănescu
O, ochi verzi, ca iarba de acasă,
Ca pădurea-n luna mai,
Ca livezile-n aprilie, ochii tăi.
O, ochi negri ca o noapte
Fără stele, fără vise,
Ca un adânc de catifea, ochii tăi.
O, ochi albaștri ca seninul
Cerului de vară,
Ca o mare liniștită, ochii tăi.
O, ochi căprui ca pământul
Într-o zi de toamnă,
Ca zahărul brun, ochii tăi.
O, ochi care nu mint niciodată,
Care nu pot fi uitați,
Care vorbesc fără cuvinte, ochii tăi.
O, ochi care înțeleg totul,
Care simt durerile mele,
Care sunt lumina mea, ochii tăi.
Analiza și interpretarea poeziei "Ochii tăi" de Nichita Stănescu
Poezia "Ochii tăi" de Nichita Stănescu este un elogiu adus frumuseții și profunzimii privirii umane. Prin versuri concise și imagini metaforice, poetul explorează diversitatea și impactul emoțional al ochilor asupra percepției umane. Fiecare strofă este dedicată unei culori diferite de ochi, simbolizând diverse stări emoționale și naturale: verdele ochilor este asociat cu natura vie și renașterea, negrul cu misterul și profunzimea, albastrul cu calmul și serenitatea, iar căpruiul cu stabilitatea și căldura pământului.
Stănescu folosește imagini vizuale și auditive pentru a crea o atmosferă de reverie și contemplație. Ochii sunt văzuți ca o poartă către suflet, capabili să comunice dincolo de cuvinte. Poetul subliniază sinceritatea și încrederea pe care ochii o transmit, evidențiind puterea lor de a exprima sentimente și gânduri ascunse.
Prin această poezie, Nichita Stănescu captează esența frumuseții oculare, nu doar ca un atribut fizic, ci și ca un simbol al conexiunii umane profunde. Versurile sale ne invită să reflectăm asupra intimității și complexității comunicării non-verbale, subliniind că ochii au un rol esențial în înțelegerea și exprimarea emoțiilor.
