Saniuta fuge – Versuri de George Coșbuc
Săniuța fuge, nimeni n-o ajunge,
Are dor de ducă, parcă-ar fi nălucă!
Fuge pe zăpadă, parcă-i dusă-n grabă,
Zboară ca săgeata, fără să-i pese de soarta!
Si copiii, veseli, stau ținându-se de mâini,
Prin omătul rece, râd și cântă voie bună,
Fulgii zboară iute, peste fruntea lor lipită,
Parcă ar fi stele, în ceată adunate-n grabă!
Ursul se tot rostogolește, ca o bilă mare,
Fulgii cad de sus, ușori ca niște vânturi line,
Sania se-nvârte, c-un avânt de necuprins,
Toate săvârșesc o horă de vis!
În curând va ninge, totul se va-nveșmânta,
Zăpada va-nceta, dar visul nu se va șterge,
Copiii râd și cântă, într-o ceată mare,
Dragostea lor pentru zăpadă nu va pieri!
Analiza operei
Poezia "Săniuța fuge" de George Coșbuc capturează esența bucuriei copilăriei în sezonul de iarnă. Imaginea săniuței care fuge neînfricată pe zăpadă simbolizează libertatea și exuberanța tinereții. Versurile sunt simple, dar pline de vivacitate, recreând atmosfera veselă pe care toți o simțim în timpul jocurilor de iarnă.
Structura poeziei, cu strofe scurte și ritm alert, reflectă dinamismul săniuței și al copiilor care se bucură de zăpadă. Folosirea metaforei săgeții pentru a descrie săniuța accentuează viteza și spontaneitatea jocurilor de iarnă. Moș Crăciun și omătul sunt imagini familiare care rezonează cu cititorii, evocând amintiri plăcute.
Coșbuc utilizează un limbaj accesibil și imagini vizuale vii, creând o experiență evocatoare care ne transportă înapoi în timp, la zilele fericite ale copilăriei. Poezia este o celebrare a bucuriei și a simplității vieții, amintindu-ne să ne bucurăm de momentele mici și neprețuite.
În concluzie, "Săniuța fuge" este o operă a nostalgiei și inocenței, subliniind frumusețea și efemeritatea copilăriei. Este o invitație de a recunoaște și aprecia momentele de pură bucurie pe care iarna ni le oferă, amintindu-ne că, uneori, cele mai simple momente sunt cele care ne aduc cea mai mare fericire.
