Răgușit – Dan Coman
1.
Îți amintești cum șopteam pe întuneric
povești de dorință, căutând alinare,
cum îmi simțeai respirația pe gât,
iar cuvintele ni se amestecau, amorțite?
2.
Era o noapte lungă și frigul nu ne ierta,
dar ochii tăi, două faruri
strălucind în întuneric,
căutau chemarea inimii mele.
3.
Răgușit de tăcerea surdă, ce-ți striga
în urechi cu fiecare bătaie a inimii,
nu aiudeai decât un murmur
într-o limbă doar de noi știută.
4.
Și de-ar fi fost să vorbim, nu ne-am fi înțeles,
cuvintele s-ar fi risipit în eter,
rămânând doar un ecou slab,
o amintire a ceea ce nu a fost spus.
5.
În dimineața ce-a urmat, tremurând,
când lumina a pătruns timid în camera noastră,
am știut că răgușeala ce ne-a unit
nu va dispărea niciodată din noi.
6.
Era o promisiune tăcută,
un legământ neauzit de nimeni,
un secret pe care nici măcar vântul
nu l-ar putea șopti.
7.
Ne-am privit în ochi,
fără a mai avea nevoie de cuvinte,
pentru că totul fusese spus deja
în acea noapte de șoapte și dorință.
8.
Răgușit, dar fericiți, ne-am strâns în brațe,
în acel univers creat doar pentru noi,
unde tăcerea e de aur,
iar iubirea, eternă.
Analiza operei "Răgușit"
Poezia "Răgușit" de Dan Coman explorează o temă profundă a intimității și comunicării dincolo de cuvinte. Structurată în opt strofe, poezia redă un dialog tăcut între doi îndrăgostiți, care descoperă că legătura lor transcende limbajul comun. Prin imagini sugestive, precum "ochii tăi, două faruri" sau "ecou slab", autorul creează un spațiu intim și personal în care iubirea capătă o nouă dimensiune. Atmosfera nocturnă, frigul și lumina timidă a dimineții servesc drept fundal pentru o poveste de dragoste ce se dezvoltă în tăcere, sugerând că adevărata conexiune umană este adesea dincolo de cuvinte. Mesajul central al operei subliniază importanța subtilității și a înțelegerii mutuale în relațiile interumane, oferind cititorului o experiență emoționantă și meditativă.
