Hai să dăm mână cu mână – Vasile Alecsandri
Hai să dăm mână cu mână
Cei cu inima română,
Să-nvârtim hora frăției
Pe pământul României!
Iarba rea din holde piară!
Piară dușmănia-n țară!
Între noi să nu mai fie
Decât flori și omenie!
Măi muntene, măi vecine,
Vină să te prinzi cu mine
Și la viață cu unire,
Și la moarte cu-nfrățire!
Unde-i unul, nu-i putere
La nevoi și la durere;
Unde-s doi, puterea crește
Și dușmanul nu sporește!
Amândoi suntem de-o mamă,
De-o făptură și de-o seamă,
Ca doi brazi într-o tulpină,
Ca doi ochi într-o lumină.
Aceeași soartă-avem toți,
Pe un pământ cu mari porți;
Locuim, și-n voie bună
Hai să-nvârtim hora-ntr-una!
Hai să dăm mână cu mână
Cei cu inima română,
Să-nvârtim hora frăției
Pe pământul României!
Aspecte importante ale poeziei
"Hai să dăm mână cu mână" de Vasile Alecsandri este o poezie emblematică a unității și fraternității românești. Scrisă într-un context istoric de mare însemnătate, la mijlocul secolului al XIX-lea, când se făceau mari eforturi pentru unirea Principatelor Române, poezia rezonează cu idealurile de coeziune și solidaritate. Alecsandri utilizează imagini puternice și simboluri naturale, precum "iarba rea" și "doi brazi într-o tulpină", pentru a sublinia ideea de unitate și de a înfrunta piedicile împreună. Versurile din poezie nu doar îndeamnă la unitate, ci și la eliminarea dușmăniilor și promovarea omeniei, fiind un strigăt pentru pace și armonie. Hora, ca simbol central al poeziei, este nu doar un dans, ci și o expresie a coeziunii și continuității culturale și istorice a poporului român.
