Numai una – George Coșbuc
Pe umeri pletele-i curg râu,
Mlădie ca un spic de grâu,
Cu șorțul negru prins în brâu.
O pierzi din ochi de dragă.
De cum dă zarva-n sat s-aprindă
Că-ncepe hora-n vârf la grindă,
Ies codrii-n drum să mi-o cuprindă:
Năluca mea pribeagă!
La hora-n grâu ea pe furiș
Azi-noapte m-a făcut de râs
Și-acum mi-e ciudă și-am de plâns!
Ce mai, voinici, mă-nșeală!
Mi-a zis: „Mă duc, m-așteaptă hai…”
Și eu, crezând că-i la bărăi,
Mă țin de drum, mă iau cu grai
Pe calea de la vale.
I-am dat pe casa unui om
Să-mi facă drumul pân’ la domn
Căci m-a jurat pe-un fag să-l domn
Pe-un fag bătrân la poartă.
Și cum să-i spun că l-am tăiat
De dorul ei, c-am plâns, că-i plac
Și că și-atunci, la un alt prag,
Pe domnul îl așteaptă!
Analiza operei
„Numai una” este o poezie de George Coșbuc care surprinde frumusețea și efemeritatea iubirii. Versurile sunt pline de imagini poetice și simboluri, precum pletele „curg râu” sau mlădierea „ca un spic de grâu”, care subliniază delicatețea și efemeritatea ființei iubite. Poezia descrie povestea de dragoste a naratorului cu o fată pe care o consideră „năluca mea pribeagă”, indicând atât iubirea profundă, cât și natura ei evazivă, aproape iluzorie. Naratorul este prins între dorință și simțul tragic al pierderii. Structura poeziei, împărțită în strofe bine definite, reflectă ritmul și intensitatea emoțiilor exprimate. Coșbuc folosește un limbaj bogat în imagini și metafore, creând astfel o atmosferă lirică și nostalgic romantică. Temele principale ale operei sunt iubirea neîmplinită și frumusețea trecătoare a tinereții, aspecte care rezonează puternic cu cititorii de orice vârstă. Poezia evocă un sentiment de melancolie și dor, combinat cu o admirație profundă pentru frumusețea iubirii.
