Pe podele de nuiele – Ana Blandiana
Pe podele de nuiele
Cuib de păsări sunt și ele
Și mă-nvață cum să zbor
Din aproape-n depărtare,
Cum se naște câte-o floare
Pe o mână de ogor.
Sub fereastra cu dantele
Mi se-mbină zile grele
Cu zile ușoare-n cânt,
Mâna mamei mă-ncrețește
Și din somn mă tot trezește,
Învelindu-mă în vânt.
Pe podele de nuiele
Și-n fereastra cu perdele,
Eu plutesc ca o mireasă
Cu picioarele desculțe
Și cu gândurile-mi culțe
În tot cerul de acasă.
Ușa casei e deschisă,
Dar de frică e închisă
Cu o lacrimă străvezie;
Sub podele sunt comori
Veșnic veșnicitoare flori,
Câte-un ciob ce o să fie.
Din cuvinte ce m-adastă,
Eu îmi fac o mică casă
Cu zăbrele de cuvinte,
Și mă-nchid în micul spațiu
Ca un zburător de grațiu
Ce nu-și poate aminti.
Când m-apasă pacea goală,
Eu alerg în marea sală
Cu podele de nuiele,
Și mă nasc iarăși din floare,
Ca o lună dintr-un soare
Care n-are niciun fel.
Pe podele de nuiele
Cuib de păsări sunt și ele,
Și mă-nvață cum să zbor
Din aproape-n depărtare,
Cum se naște câte-o floare
Pe o mână de ogor.
Interpretarea poeziei
Ana Blandiana este cunoscută pentru stilul său liric și profund, iar "Pe podele de nuiele" nu face excepție. Poezia explorează teme precum amintirea copilăriei, legătura cu natura și căutarea identității personale. Imaginile poetice sunt bogate și evocatoare, creând un tablou al unei lumi interioare pline de emoții contradictorii.
Structura poeziei este una tradițională, cu rime care accentuează muzicalitatea versurilor. Blandiana folosește imagini familiare pentru a transmite sentimente complexe, cum ar fi dorința de libertate și siguranță, dar și teama de necunoscut. Podelele de nuiele devin simbolul unei baze fragile, dar totodată puternice, care susține visurile și amintirile eului liric.
Prin intermediul metaforelor și al simbolurilor, poeta invită cititorul să reflecteze asupra propriei vieți, să-și amintească de copilărie și de rădăcinile sale. În același timp, Blandiana îndeamnă la o reîntoarcere la esențial, la reconectarea cu natura și cu sinele autentic. Poezia devine astfel o meditație asupra trecerii timpului și a permanenței emoțiilor umane, surprinse în simpla imagine a unor podele de nuiele.
