Infinituri – versuri de Nichita Stănescu
Infiniturile noastre, de Nichita Stănescu, este o poezie care explorează tema nesfârșitului și a necuprinsului. Este o reflecție filozofică asupra dimensiunilor multiple ale infinitului, atât în univers, cât și în interiorul ființei umane. Poezia este construită printr-o serie de imagini și metafore care îmbină elemente abstracte și tangibile.
Versuri:
Dincolo de cer, alt cer,
Apoi alt cer, nesfârșit,
Un șir de stele ce pier,
În infinituri ne-nțeles gândit.
Dincolo de noi, alt noi,
Oglinzi ce se-oglindesc,
Straturi peste straturi și ploi,
În infinituri ce se povestesc.
În ochii tăi, în alt ochi,
Reflexii ce nu se sfârșesc,
Un cerc de priviri și de foc,
În infinituri ce se încolăcesc.
Dincolo de timp, alt timp,
Ore ce nu se-ntrerup,
Ca într-un nesfârșit anotimp,
În infinituri ce se-ntrevăd rup.
Dincolo de gând, alt gând,
Idei ce se-ntrepătrund,
Ca într-un vis adânc,
În infinituri ce se pătrund.
Dincolo de mine, alt eu,
Sine ce se multiplică liniștit,
Un joc al umbrelor greu,
În infinituri ce-n eternitate auzit.
Comentariu:
Poezia "Infinituri" de Nichita Stănescu este o explorare a conceptului de infinit, exprimată prin imagini bogate și sugestive. Fiecare strofă aduce o perspectivă nouă asupra ideii de nesfârșit, fie că este vorba despre ceruri suprapuse, reflecții perpetue în ochii unei persoane dragi sau gânduri ce se întrepătrund. Stănescu folosește metafore și simboluri pentru a evoca complexitatea și misterul infinitului, sugerând că acesta poate fi găsit nu doar în vastitatea cerului, dar și în adâncimea sufletului uman. Această poezie este o meditație profundă asupra dimensiunilor nelimitate ale existenței și un testament al talentului lui Nichita Stănescu de a transforma idei abstracte în imagini poetice clare și emoționante.
