În staul de dobitoace – Costache Ioanid
La iesle Domnului smerit
O stea de slavă strălucește,
Pământul doarme liniștit
Și-n staul pacea se-odihnește.
Păstorii vin cu daruri sfinte,
Cu inimile pline de iubire,
Iar îngerii cântând cuvinte,
Vestesc al mântuirii fir.
Bătrâni, femei și prunci se-adună
În fața staulului sfânt,
Să vadă Pruncul precum o lună,
Ce luminează blândul pământ.
În staul de dobitoace reci
Născut-a Pruncul, Regele ceresc,
Iar lumea toată astăzi trece
Cu daruri din suflet dumnezeiesc.
Magii din Răsărit pornesc
Călăuziți de steaua clară,
Spre Domnul ce-n staul se odihnesc,
Cu aur, smirnă și tămâie rară.
Din cer Îngerul cuvânt rostea,
Că Domnul S-a născut în lume,
Să lumineze, să-nvețe, să-nțeleagă
Pe toți cei ce-L cheamă pe nume.
În staul de dobitoace iară
Se-așterne liniștea sfântă,
Iar Domnul, Pruncul, ca o scânteie rară,
Din ieslea rece și-naltă ne cântă.
Aspecte Ale Operei
Poemul "În staul de dobitoace" de Costache Ioanid este o reprezentare lirică profundă a nașterii lui Isus Hristos într-un cadrul modest și umil, într-un staul de dobitoace. Prin intermediul versurilor sale, Ioanid subliniează contrastul dintre realitatea terestră și splendoarea cerească, evidențiind simplitatea și puritatea momentului nașterii divine. Această poezie impresionează prin imagini vizuale și auditive care subtilează o atmosferă de pace și spiritualitate, elemente esențiale ale mesajului creștin.
Poezia descrie cum îngerii și păstorii sunt martori ai acestui eveniment divin, simbolizând o uniune între cer și pământ. Prezența magilor cu darurile lor sugerează recunoașterea universală a nașterii lui Hristos. Elementele naturale, precum steaua și ieslea, sunt încărcate de semnificații simbolice, reprezentând călăuzirea și umilința. Prin limbajul său simplu, dar profund, Ioanid reușește să transmită esența Crăciunului ca sărbătoare a reînnoirii și iubirii divine.
