Oriunde mă duc – versuri
Autor: Adrian Păunescu
Oriunde mă duc,
Purtându-mi destinul tăcut,
Simt cum în mine apune
Un soare necunoscut.
Oriunde mă duc,
Port cu mine dorul,
Ca pe-o scânteie de foc,
Ce-mi luminează zborul.
Oriunde mă duc,
În ochi am cerul mării,
Și-n suflet am amintirea
Plaiei primăverii.
Oriunde mă duc,
Mă-nsoțește visarea,
Ca pe-un prieten fidel,
Ce-mi ascultă chemarea.
Oriunde mă duc,
Am lângă mine iubirea,
Ca pe-o floare de colț,
Ce-mi amintește privirea.
Oriunde mă duc,
Speranța-mi e ghidul,
Ca un far strălucitor,
Ce-mi arată drumul.
Oriunde mă duc,
Port cu mine dorința,
Ca pe-un cântec de stele,
Ce-mi dăruie credința.
Oriunde mă duc,
Găsesc în mine puterea,
De-a trece peste furtună
Și-a îmbrățișa tăcerea.
Oriunde mă duc,
Mă-nsoțește natura,
Ca pe-o poezie vie,
Ce-mi inspiră cultura.
Oriunde mă duc,
În suflet port pacea,
Ca pe-un curcubeu de culori,
Ce-mi aliniază fața.
Interpretarea versurilor
"Oriunde mă duc" de Adrian Păunescu este o poezie meditativă care explorează tema călătoriei interioare și a căutării de sine. Versurile simbolizează drumul personal pe care fiecare individ îl parcurge, purtând cu sine amintiri, vise și dorințe. Poetul folosește imagini sugestive pentru a evidenția legătura dintre om și natură, sugerând că echilibrul și liniștea interioară pot fi găsite în conexiunea cu lumea din jur. Fiecare strofă aduce în prim-plan un aspect diferit al călătoriei: dorul, iubirea, speranța, puterea și pacea, toate acestea fiind însoțitori indispensabili în călătoria vieții. Poezia exprimă o dorință profundă de cunoaștere și de acceptare a destinului, subliniind importanța visării și a credinței ca surse de inspirație și forță interioară.
