Ia-mi tot – Adrian Păunescu
Ia-mi tot, ia-mi pâinea de pe masă,
Ia-mi nădejdea, ia-mi şi vinul,
Ia-mi slovele, ia-mi şi cântul,
Ia-mi răsăritul şi asfinţitul,
Lasă-mi doar iubirea,
Căci fără ea nu ştiu să trăiesc,
Lasă-mi doar iubirea,
Căci fără ea nu pot să respir,
Ia-mi pulsul şi sângele,
Ia-mi soarele şi luna,
Ia-mi ochii, ia-mi auzul,
Ia-mi simţurile toate,
Lasă-mi doar iubirea,
Căci fără ea nu ştiu să fiu,
Lasă-mi doar iubirea,
Căci fără ea nu pot să exist,
Ia-mi gândurile, ia-mi visele,
Ia-mi toate dorinţele,
Ia-mi amintirile, ia-mi şi timpul,
Ia-mi tot, dar lasă-mi iubirea,
Lasă-mi doar iubirea,
Căci fără ea sunt un nimic,
Lasă-mi doar iubirea,
Căci fără ea sunt pierdut,
Ia-mi tot, dar lasă-mi iubirea,
Lasă-mi doar iubirea,
Căci ea e tot ce am,
Şi-n iubire mor şi înviez.
Aspecte importante ale operei
Poezia "Ia-mi tot" de Adrian Păunescu este o manifestare intensă a necesității iubirii în existența umană. Prin repetarea imperativului "ia-mi", poetul ilustrează disponibilitatea de a renunța la toate celelalte aspecte ale vieții, fie ele materiale sau senzoriale, în favoarea iubirii. Versurile subliniază vulnerabilitatea umană și dorința de a păstra ceea ce este esențial pentru suflet. Iubirea este prezentată ca un element central, indispensabil, fără de care viața își pierde semnificația și sensul. Păunescu folosește imagini sugestive pentru a accentua ideea că iubirea este sursa vieții și a reînnoirii, iar lipsa ei duce la pierdere și nimicire. Această poezie reflectă o profundă înțelegere a condiției umane și a importanței iubirii ca cea mai prețioasă și necesară trăire.
