Femeia frumoasă – versuri de Mihai Eminescu
Strofa 1:
De ce te temi femeie frumoasă,
Cu părul ca mătasea în soare?
Oglinda n-o să-ți arate niciodată
Cât ești de fermecătoare.
Strofa 2:
Și când pășești pe pajiști verzi,
Flori se deschid sub pașii tăi,
Iar vântul îți șoptește-n taină
Un cântec dulce, plin de văpăi.
Strofa 3:
Privirea ta ca luna-n noapte,
Ce învăluie cu vrajă cerul,
Ascunde-n ea mii de povești,
Și doruri ce-ți cutremură sufletul.
Strofa 4:
Femeie frumoasă, cu zâmbet de rai,
Cu glas de clopoței de argint,
Lumea se-nclină în fața ta,
Și visele-ți sunt curcubeu sclipind.
Strofa 5:
De ce te temi, femeie minunată,
Când fiecare pas al tău e-un dar?
Cu inima ta caldă, plină de iubire,
Răspândești lumină, chiar și-n amar.
Strofa 6:
Visează, femeie, cu ochii deschiși,
Căci visele tale sunt raze de soare,
Ești muza ce inspiră poeți și artiști,
Cu frumusețea ta inegalabilă.
Strofa 7:
Femeie frumoasă, nu te teme niciodată
Să-ți arăți sufletul curat și bun,
Căci lumea aceasta e un loc mai bun
Cu tine, cu dragostea și lumina ta.
Opera "Femeia frumoasă" de Mihai Eminescu este o odă dedicată frumuseții și grației feminine. Fiecare strofa ilustrează calitățile extraordinare ale femeii, subliniind armonia dintre frumusețea fizică și cea interioară. Poetul folosește imagistică bogată pentru a descrie cuvinte delicate și puternice ca "părul ca mătasea", "privirea ta ca luna-n noapte" sau "zâmbet de rai". Această operă nu doar că elogiază trăsăturile estetice, dar evidențiază și profunzimea sufletului feminin, cu capacitatea sa de a aduce lumină și căldură în lume. Importanța visării și a iubirii este accentuată, sugerând că adevărata frumusețe vine din interior și că fiecare femeie are puterea de a schimba lumea prin existența ei. Eminescu reușește astfel să creeze o poezie atemporală care să celebreze frumusețea sub toate formele ei.
