Constantine Constantine – Versuri de Maria Tănase
Constantine, Constantine,
Măi Constantine, măi, Constantine,
Spune-mi tu, măi frate, bine,
De ce porți sufletul greu?
Ce-ai avut, măi, și ce-ai pierdut?
Fost-ai mic, măi, Constantine,
Ca floarea-n grădina mamii,
Acum ești ca un stejar,
Dar plin de griji și amar.
Nu-i în lume cineva,
Cineva să te asculte,
Să-ți aline dorul greu,
Cineva, frate, să-ți fie ca un zeu?
Dorul tău, măi Constantine,
Este dorul de iubire,
Și de vremuri când trăiai,
Fără griji, fără amar.
Măi Constantine, măi Constantine,
Viața-i scurtă și trecătoare,
Trăiește-o cu suflet mare,
Fără griji și fără dor.
Ah, Constantine, frate bun,
Cine-n lume te-ar putea,
De amar să te aline,
De amar și de suspin?
Analiza și interpretare
„Constantine Constantine” este o piesă tradițională românească interpretată de marea artistă Maria Tănase. Versurile evocă un dialog între două persoane, dintre care una se numește Constantin. Povestea versurilor este una plină de nostalgie, exprimând dorul de vremurile trecute și greutatea sufletului încărcat de griji. Constantin este prezentat ca un om care a fost cândva fără griji, asemenea unei flori în grădina mamei, dar care acum este copleșit de greutățile vieții.
Versurile surprind profunzimea sentimentelor umane, dorul de iubire și de zilele fără griji. Ele sugerează importanța de a trăi viața cu un suflet deschis, fără a fi împovărat de amărăciune. Există o puternică dorință de a găsi pe cineva care să asculte, să aline și să aducă mângâiere.
Maria Tănase, prin interpretarea sa emoționantă, reușește să transmită toată această încărcătură emoțională, făcând din „Constantine Constantine” o piesă memorabilă care rămâne în inimile celor care o ascultă. Această piesă este nu doar o expresie a folclorului românesc, ci și un testament al capacității muzicii de a exprima cele mai profunde emoții umane.
