Colo sus în vremea aceea – Versuri
Autor: Traian Dorz
Colo sus în vremea-aceea
Sus în cerul sfânt și clar,
Luminând pământ și steaua,
S-a născut al vieții dar.
La o margine de leagăn
Stă o Maică iubitoare,
Dorul inimii să-şi spună
Pruncului de Luminare.
Vântul lin trimite vraja
Peste leagăn să alinte,
Razele de lună-agale
Îl mângâie de cuvinte.
Florile se-apleacă firul,
Îl învăluie cu rouă,
Nopțile își pun pe geamuri
Stele strălucind de nouă.
Într-o iesle lângă vite
Sta pruncuțul-nfășurat,
Îngerii zburau deasupra-i
Între cer și-ntre pământ.
Zorii dimineții-i cântă
Să îi fie somnul dulce,
Nașterii îi dau vestirea
Și deasupra se răsfrânge.
Magii vin călări pe drumuri,
Lungă cale-au să-nfrunte
Cu daruri de-aur și tămâie
Pruncului să-nchine frunte.
Iar păstorii din câmpie
Îi aduc cu drag în dar
Inimi pline de iubire,
Îndemnând la stăruire.
Colo sus în vremea-aceea
S-a născut Emanuil,
Pentru pacea lumii-ntregi
S-a născut Acel Mai Plin.
Acum steaua călăuzește
Pe toți cei ce vor să-L vadă,
Spre lumină să-i îndrepte,
Spre iubire și nădejde.
La finalul acestei povești poetice, putem observa că "Colo sus în vremea aceea" de Traian Dorz este o evocare lirică a nașterii lui Iisus Hristos. Poezia combină elemente de natură spirituală și materială, prezentând o icoană vie a evenimentului biblic. Versurile aduc în fața cititorului o atmosferă de pace și sfințenie, subliniind latura umană și divină a nașterii Mântuitorului. Găsim tema iubirii, a sacrificiului și a speranței, aspecte centrale în cadrul culturii creștine. Poezia este o celebrare a luminii și a iubirii, o chemare către meditație și contemplare, reflectând asupra semnificației profunde a Crăciunului și a credinței.
