Bate vântul frunzele – Ion Minulescu
Bate vântul frunzele pe drum,
Trec cocorii, toamna grea, noi nu,
Pe cărări de doruri fără fum,
Ducem azi a noastră viață-n două.
Ca un vis ce farmecul și-l lasă
Într-un colț uitat de inimioară,
Ne-om întoarce iar la vechea casă,
Să fim iarăși împreună seară.
Noi, poveste-ntreagă de iubire,
Printre frunze ce se scutur, iată,
Ne-am pierdut în zgomotul de fire
Și ne regăsim în toamna lată.
Bate vântul frunzele pe drum,
Trec cocorii, toamna grea, noi nu,
Dar vom revedea la casa-aceea
Visul ce-a fost spus sub clar de lună.
Analiza operei
"Bate vântul frunzele" de Ion Minulescu este o poezie profundă ce evocă tema trecerii timpului și a dorului. Versurile poetului zugrăvesc imagini puternice ale naturii, cum ar fi frunzele purtate de vânt și cocorii ce pleacă, simbolizând schimbarea anotimpurilor și efemeritatea vieții. În contrast cu aceste imagini efemere, Minulescu accentuează fragilitatea memoriei și a iubirii, care rezistă în ciuda distanței și a timpului. Poezia are o structură melodică și repetitivă, ce subliniază ciclicitatea vieții și a emoțiilor umane.
Minulescu folosește imagini vizuale și auditive pentru a crea o atmosferă nostalgic-melancolică. Frunzele și vântul sunt simboluri ale trecerii și ale distanței, dar și ale unei eventuale reîntoarceri, ceea ce sugerează speranță și posibilitatea de regăsire. Poezia amintește cititorului despre importanța păstrării amintirilor și a conexiunilor emoționale, chiar și în fața schimbărilor inevitabile ale vieții.
Aceasta poezie rămâne relevantă și emoționantă prin modul în care abordează teme universale precum iubirea, pierderea și speranța de regăsire. Mesajul ei este unul puternic și emoționant, oferind un moment de reflecție asupra lucrurilor care contează cu adevărat în viață.
