Bine-i sade mesei mele – versuri de George Coșbuc
Bine-i sade mesei mele
Cu covoare rânduite!
Parcă nu-i nimic pe lume
Mai frumos decât să fie
Toată casa albă-neagră
Cu covoare și cu piese.
Bine-i sade mesei mele!
Fetele își pun de coase,
Și din mâini își fac bijuterii,
Tot ce-i lucru bun și frumos,
Subt acoperământ să fie.
Bine-i sade mesei mele
Cu fețe de masă blânde,
Cu dantela nobilă,
Cu zestre de bună seamă!
Bine-i sade mesei mele
Cu farfurii-nflorate,
Cu pahare de cristal,
Cu străchini de lut, curate.
Când se-adună lumea toată
La un loc, să se-nveselească,
Bine-i sade mesei mele!
Și la ceas de miez de noapte,
Când se-nchide tot în casă,
Când rămân doar amintirile
Și lumina de la masă,
Bine-i sade mesei mele
Cu fața ei senină,
Cu povești de seara asta,
Cu tăcerea ei divină!
Bine-i sade mesei mele
Și-n tihnă, singuratică,
Când rămâne doar cu mine,
Ca o taină veche, magică.
Ea ascultă și vorbește
Cu un glas ce nu se-aude,
Bine-i sade mesei mele!
Și în zilele de sărbătoare,
Când se strânge toată casa,
Când se cântă, când se joacă
Într-un cerc de bucurie,
Ea, tăcută, pare vie,
Bine-i sade mesei mele!
Poate că nu-i altceva
Mai aproape, mai aproape,
Ca o masă tihnită,
Cu o față de mătase.
Tot ce-i bun și frumos
Se învârte în jurul ei,
Bine-i sade mesei mele!
În această poezie, George Coșbuc explorează tema simplității și frumuseții vieții de zi cu zi, prin intermediul imaginii unei mese frumos aranjate. Poezia ilustrează cum detaliile mici, precum fețele de masă, vesela și atmosfera creată de întâlnirile de familie sau momentele de liniște, pot transforma o masă simplă într-un element central al vieții casnice. Prin versurile sale, Coșbuc subliniază valoarea momentelor petrecute în jurul mesei, fie că sunt ocazii speciale, fie momente de reflecție solitară. În ansamblu, poezia sugerează că frumusețea și armonia unei case rezidă în aceste detalii simple, dar semnificative, care aduc confort și bucurie. Aceasta reflectă o filosofie a trăirii în care micile plăceri ale vieții cotidiene sunt celebrate și apreciate.
