Am tras draperiile – versuri de Marin Sorescu
Am tras draperiile,
Și-n odaia mea
A năvălit întunericul.
A fost o noapte lungă,
În care am pierdut
Cu ochii larg deschiși,
Fiecare minut,
Fiecare ceas,
Fiecare zi,
Fiecare umbră,
Fiecare gând.
Am tras draperiile,
Am lăsat să curgă întunericul,
Să mă învelească,
Ca o mantie grea,
Ca un val de nori,
Ca o mare adâncă.
A fost o pace profundă,
În care s-au stins
Toate zgomotele
Și toate luminile,
Toate amintirile,
Toate speranțele.
Am tras draperiile,
Și m-am adâncit
În propria mea umbră,
În propria mea liniște,
În propria mea noapte.
A fost un moment etern,
În care timpul s-a oprit,
Și eu m-am pierdut
În afara mea,
În interiorul meu.
Am tras draperiile,
Și am închis ochii,
Pentru a vedea mai clar,
Pentru a simți mai adânc,
Pentru a deveni mai viu.
Interpretarea și semnificația operei
Poemul "Am tras draperiile" de Marin Sorescu explorează teme adânci legate de introspecție și căutarea liniștii interioare. Versurile sale surprind un moment de evadare din tumultul lumii exterioare, în care protagonistul alege să se cufunde în întunericul propriei sale camere, simbolizând o căutare a unei liniști sufletești și o reconectare cu sinele. Draperiile trase sunt o metaforă pentru filtrarea haosului exterior și regăsirea unei stări de pace și claritate interioară. În acest cadru de liniște absolută, poetul reflectă asupra trecerii timpului, dar și asupra dorinței de a vedea și simți mai profund, de a trăi cu o conștientizare sporită. Este un poem care invită cititorul la meditație și la înțelegerea puterii tăcerii ca un refugiu și un prilej de auto-cunoaștere. Marin Sorescu reușește să ilustreze prin limbaj poetic cum fiecare persoană poate găsi în propria sa umbră un univers vast de introspecție și revelație.
