Versuri Opriți Planeta – Adrian Păunescu
Opriți planeta, vreau să cobor,
Mi-e sufletul un nor de dor,
Zadarnic caut speranța și iubirea,
Într-o lume ce-și pierde menirea.
Opriți planeta, nu mai pot să zbor,
Sunt prins în mreje de-nșelător,
Cu ochii-n lacrimi privesc în zare,
Sufletul-mi strigă durerea amară.
Între vise și tainice chemări,
Se pierd dorințe și-a lor cărări,
Opriți planeta, mi-e greu să mai simt,
Iubirea-n care credeam s-a stins.
Planeta-i mare, iar eu mărunt,
Cu pași de gânduri în vânt alunec,
Opriți planeta, vreau să cobor,
Să-mi regăsesc inima, să-i dau fior.
Te rog oprește pentru un moment,
În tumultul acesta ce pare veșnic,
Să pot respira aerul curat,
În liniștea dorită de-un suflet zbuciumat.
Privesc în urmă și tot ce văd,
Sunt amintiri ce mă cheamă-ncet,
Opriți planeta, să pot renaște,
Din cenușa speranțelor risipite.
Dincolo de haos și tumult,
Îmi caut drumul, chiar de-i ascuns,
Opriți planeta, să pot descoperi,
Adevărul din inima ce nu vrea a rugini.
Căci timpul trece nepăsător,
Iar eu rămân un călător,
Opriți planeta, vreau să cobor,
Să-mi regăsesc lumina, să-mi spun că pot să zbor.
Interpretare și Mesaj
"Opriți Planeta" de Adrian Păunescu este o poezie care evocă o profundă dorință de evadare din tumultul și agitația unei lumi moderne care și-a pierdut direcția și esența. Poezia surprinde un sentiment de alienare și nevoia de a se reconecta cu propriile emoții și dorințe, într-o lume care este deseori copleșitoare și lipsită de autenticitate. Versurile sunt impregnate de o melancolie și un dor de simplitate și puritate, un apel către o reconectare cu sine și cu valorile fundamentale ale vieții. Poezia reușește să transmită un mesaj universal despre nevoia de introspecție și regăsire personală, fiind o reflexie asupra condiției umane și a nevoii de a găsi echilibru și sens într-o existență adesea confuză și haotică. Păunescu folosește un limbaj simplu, dar plin de emoție, pentru a aduce în prim-plan vulnerabilitatea și căutările interioare ale fiecărui individ.
