Ultima vară – Versuri de Ionel Teodoreanu
Ultima vară
Pe malul râului de argint, sub cerul albastru,
Ne-am întâlnit pentru ultima oară, iubito,
În grădinile-n flori, ascultând glasuri de păsări,
Am privit cum timpul își urmează cursul.
Verile trecute ne legau prin lanțuri de soare,
În nopți târzii, sub stele ce ne șopteau secrete,
Dar acum, în pragul toamnei, ne despărțim,
Cu inimi grele și dorințe nerostite.
Pe aleea scurtă, printre amintiri, pașii noștri,
Își amintesc râsetele și bucuriile împărțite,
În sunetul lin al vântului ce-ți mângâie părul,
Ultima vară ne îmbrățișează cu răcoare.
Am să păstrez în suflet aroma ta de flori,
Și râsetul tău cristalin ce mi-a luminat zilele.
Vom pleca pe căi diferite, dar voi rămâne,
Cu amintirea ultimei veri, unde iubirea a fost reală.
Sub cerul senin, în ultima seară de vară,
Îți spun adio cu ochii plini de lacrimi,
Într-o lume unde timpul pare să stea pe loc,
Ultima noastră vară va străluci veșnic.
Comentariu asupra operei
“Ultima vară” de Ionel Teodoreanu este o poezie emoționantă care surprinde cu delicatețe și melancolie momentul despărțirii de iubirea de vară. Poezia este o reflecție asupra trecerii timpului și a amintirilor ce rămân în urma unei perioade magice. Prin imagini poetice și limbajul sensibil, Teodoreanu creează o atmosferă de nostalgie și dor, evidențiind frumusețea efemeră a verii și a iubirii tinere. Mesajul central al operei este că, deși vara și iubirea trec, amintirile și emoțiile trăite rămân veșnic în sufletele noastre, marcându-ne pentru totdeauna. Astfel, poezia reușește să transmită un sentiment de pierdere, dar și de recunoștință pentru momentele frumoase trăite, fiind o celebrare a iubirii și a verii, chiar dacă acestea sunt efemere. Versurile lui Teodoreanu ne îndeamnă să prețuim fiecare clipă și să păstrăm în inimă frumusețea verilor trecute.
