Țăranul e pe câmp – de George Coșbuc
Țăranul e pe câmp, cu plugul tras de boi,
Și munca lui e grea sub soarele dogoritor,
Dar omul nu se plânge, el știe să îndure,
Pe brazdele întinse, speranța lui păstrează.
Cu mâini bătătorite, el mânuiește plugul,
Și-n fiecare brazdă, își pune toată vrerea,
Căci știe că din muncă, va răsări o pâine,
Și că din rodul grâului, viața-i se va ține.
Natura e prietenă și totodată dușmancă,
Îi dăruiește ploaia, dar și seceta îi arată,
Cu fruntea brăzdată de sudoare, el rabdă,
Și-n ochii lui sclipire, doar cerul o mai vede.
Țăranul și credința
Dar țăranul are-n suflet credința neclintită,
Că munca lui va da roade binecuvântate,
Și chiar de e furtună sau ger năprasnic afară,
În inimă-și păstrează speranța-n fiecare vară.
Iar când soarele apune, și ziua se sfârșește,
Țăranul mulțumit, se-ntoarce către casă,
Cu pași înceți, dar siguri, sub cerul înstelat,
Se-odihnește-n liniște, cu gândul la recoltat.
Căci fiecare seceră, și culege ce-a semănat,
Și-n viața lui țăranul, e timpul binecuvântat,
Când grâul e-n hambar și roadele se-adună,
El mulțumește cerului pentru binecuvântare.
Reflecții și concluzii
George Coșbuc, prin poezia „Țăranul e pe câmp”, surprinde viața simplă și grea a țăranului român, care, în ciuda tuturor eforturilor și dificultăților întâlnite, își păstrează speranța și credința într-un viitor mai bun. Munca sa asiduă este un exemplu de perseverență și dedicare, iar relația sa cu natura este complexă, fiind atât de sprijin, cât și sursă de obstacole. Coșbuc reușește să redea cu sinceritate și emoție această legătură indisolubilă dintre om și pământ, punând în lumină valorile tradiționale și credința neștirbită în rodul muncii. Prin versurile sale, autorul celebrează esența vieții rurale și importanța muncii pământului, transmițând un mesaj peren despre destinul și demnitatea țăranului. Opera sa rămâne un testament al vremurilor de altădată și un omagiu adus celor care trăiesc în armonie cu natura.
