Sus la poarta raiului – Versuri de Ion Minulescu
Strofa 1:
Sus la poarta raiului,
Unde-i bine, unde-i rău,
Stă bătrânul Dumnezeu
Și-și privește îngerii.
Strofa 2:
Ce să vadă? Ce să spună?
Ce poveste să-mplinească?
Albul norilor să-mbrace
Și să-și lase moștenirea.
Strofa 3:
Îngerii, cu aripi mari,
Se avântă-n cer să zboare,
Iar bătrânul le șoptește
Din povești cu zmei și flori.
Strofa 4:
Ploaia cade, soarele-i,
Lumea toată-i un izvor,
Sus la poarta raiului,
Viața-i cânt și dor.
Strofa 5:
Iar când noaptea se coboară
Peste zări și peste noi,
Îngerii cu aripi mari
Visează-n dansul ploii.
Strofa 6:
Și bătrânul Dumnezeu,
Sus la poarta raiului,
În tăcere își croiește
Visul lumii fără dor.
Importanța și temele operei
Opera "Sus la poarta raiului" de Ion Minulescu este o poezie plină de imaginație și spiritualitate, care îmbină temele visului, naturii și spiritualității. Aceasta explorează interacțiunea între divinitate și îngeri, prezentată într-un mod liric și simbolic. Peisajul ceresc descris este unul al armoniei, continuității și eternității, un loc unde ploaia și soarele coexistă într-un mod poetic și profund. Versurile transmit o stare de liniște și contemplare, sugerând că existența, atât cea terestră cât și cea cerească, este un dans perpetuu între lumină și umbră, între vis și realitate. Îngerii, ca mesageri ai divinului, sunt simboluri ale inocenței și purității, iar prezența lor sugerează îndemnul de a trăi în armonie cu natura și divinul. Poezia se remarcă prin viziunea ei idilică și invitația la reflecție asupra locului nostru în univers.
