Spirit de dac – versuri de poeta necunoscută
Din negura vremurilor și freamăt de codri,
Se-nalță în suflete un dor necuprins,
Cântarea strămoșilor, chemarea, povești,
Ce-n inimă vie, și azi, ne-au atins.
Sub scuturi de frunze, sub cer de granit,
Prin munți și prin ape, dacoși ne-am trezit,
Cu pieptul de piatră, cu visuri de foc,
Nici timpul, nici moartea, nu-i pot da înapoi.
Suntem fiii acestui pământ străvechi,
Cu sânge de lup și vulturi în zbor,
Cu ziduri de cetăți și râuri de dor,
În piepturi purtăm al străbunilor fior.
Prin cântec și dans, prin noapte și zi,
Ne strigăm numele, din veac în veac,
Freamătul codrilor, chemarea ne-o știi,
În inimă vie, trăiește un dac.
Cu ochii spre zare, în zori ne-ndreptăm,
Pe drumuri de piatră, al vieții mister,
Un glas din trecuturi, mereu îl purtăm,
Căci dacii trăiesc, în zbor de eter.
Cu suflete tari și inimi de fier,
Cu mâinile pline de brazdele lor,
Se-nalță spre soare al neamului cer,
Cu cântece mândre, cu dorul nemuritor.
Se aude chemarea, din vârfuri de munți,
Cu glas de legendă, cu pașii de zei,
Ne spun povestiri străvechi, din duhuri de sfinți,
Spiritul dacic, trăiește, mereu.
Prin vreme și spațiu, prin soare și nor,
Ne poartă tăria, în piepturi de foc,
Un dor de libertate, de vremuri mai bune,
Spiritul dacic, în suflet ne-a pus.
Copii ai acestor pământuri de vis,
Cu brațele deschise spre cer și spre zări,
Ne țesem destinul prin vremuri de criză,
Căci spiritul dac, e puterea de-a trăi.
Cu inima largă, iubim și iertăm,
Pe cei ce ne-au fost și ne vor fi,
Cu suflete pure, mereu luptăm,
Spiritul dacic, ne-nvață a fi.
Aspecte importante ale operei
Poezia "Spirit de dac" este o evocare poetică a spiritului mândru și nemuritor al strămoșilor daci. Această operă literară subliniază legătura profundă dintre oamenii din prezent și moștenirea culturală și spirituală a dacilor, prezentând-o ca o forță vitală care continuă să inspire și să motiveze. Poezia utilizează imagini puternice și simboluri pentru a ilustra curajul, libertatea și dorința de a păstra tradițiile vii prin timp. Versurile sunt impregnate de un sentiment de mândrie și recunoaștere a originii, subliniind reziliența și tăria poporului dacic, care nu a fost niciodată învins în spirit. În centrul operei se află ideea că moștenirea dacică este o sursă de identitate și putere pentru generațiile actuale și viitoare, un testament al voinței de a supraviețui și de a triumfa în fața adversităților. Această poezie este un omagiu adus trecutului, o reflecție asupra prezentului și o inspirație pentru viitor.
