Se aude glas peste Carpati – versuri
Autor: Nicolae Labiș
Se aude glas peste Carpați,
Cum trece-n lume vestea,
Se-nalță-n zare steagul frământat,
Sub cerul ce-și trăiește povestea.
În văi se-adună norii grei,
Aerul freamătă de doruri,
Se-ntind pe câmpuri mii de lei,
Și-n munți se-adună norii zboruri.
O țară-ntreagă se trezește,
Din somnul greu al vremii,
Sub stele aurii, se crește,
Un vis ce-adună oameni de pe timpuri.
Din plaiurile noastre – ecou,
Răsună-n lume glasul tare,
Este chemarea noastră-n zbor,
Să ne cunoaștem dreptul și-onoare.
Peste Carpați, un vuiet se-aude,
În piepturi arde dorul de izbândă,
Un neam ce-n fața sorții nu se plânge,
E pregătit să-și scrie iarăși soarta blândă.
Se-nalță glasuri, căci noi suntem,
O țară ce renaște din iubire,
Sub cerul larg, sub cerul clar de stea,
Ne scriem versurile de trăire.
Iar glasul ce răsună, viu și clar,
Nici vânt, nici ploi nu-l sting, nu-l pun în umbră,
Căci inimile ard, iubirea-i far,
Și ne-ndreaptă calea către a noastră umbră.
Aspecte Importante ale Operei
Poezia "Se aude glas peste Carpați" de Nicolae Labiș este o lucrare emblematică pentru poetul român, reflectând dorința de unitate națională și trezirea unor sentimente profunde de patriotism și mândrie națională în fața provocărilor istorice. Versurile evocă imaginea unui popor care se trezește din letargie și își reafirmă identitatea și locul în istorie. Natura, cu munții săi impunători și câmpiile vaste, devine un simbol al rezistenței și al renașterii. Poezia exprimă cu putere ideea că, indiferent de dificultăți, românii au forța și determinarea de a-și croi un destin favorabil. Prin intermediul imaginilor vizuale și sonore puternice, Labiș reușește să transmită un mesaj de curaj și speranță, subliniind importanța unirii și a iubirii pentru țară. Această operă rămâne un exemplu de poezie patriotică care incită la reflecție și introspecție asupra valorilor și identității naționale.
