Sare sala – versuri de Ion Minulescu
De mult nu mai trecusem pe la Sala de-Aur,
De când visam la tine, iubire cu har.
Miez de noapte, tăcere, și vântul amar
Adie ușor printre frunze de laur.
Intrând în sală, lumina sclipi,
Așa cum în sufletu-mi visul clipi.
O muză cântă, la pian stăpân,
Iar eu, visătorul, doar un străin.
Refrenul iubirii de mult uitate
Se-aude ca un ecou prin săli scobite.
Pașii mei pe podea răsună în noapte,
Așa cum gândurile-mi sunt risipite.
Capitolul 1: Întâia oară
Era o seară, nu mai știu cum și când,
Când ochii tăi m-au prins într-un gând.
O întâlnire dincolo de timp,
Într-o sală unde visul e scump.
Mi-ai zâmbit ca o rază din cer,
Toată sala parcă vibra de mister.
Ceva ascuns, un dor neînțeles,
În inimă se sălășluiește ades.
Capitolul 2: Între lumi
Ne-am găsit într-o lume a viselor,
Unde timpul și spațiul nu au zbor.
În acea seară magică, doar noi,
Între lumi, între dor și nevoi.
Am dansat pe un cântec nescris,
În inimi, muzica se transformă-n vis.
Pașii noștri ușori, pe albul covor,
Ne-au purtat în lumi de dor.
Capitolul 3: Despărțirea
Timpul trece, clipele zboară
În noaptea în care iubirea se-mpară.
Cu fiecare pas, cu fiecare gând,
Ne despărțim de acel moment blând.
Ultima notă răsună în tăcere,
Sala se golea, fără vreo durere.
Rămâne doar ecoul unui vis,
În amintire, noi ne-am scris.
Capitolul 4: Întoarcere
Anii au trecut, dar dorul rămâne,
În Sala de-Aur, gânduri se-adună.
Revăd acea seară, acea privire,
Iar sufletul meu renaște-n iubire.
Pașii mei au regăsit acel drum,
În sala unde iubirea nu-i niciodată fum.
Răsună pianul, iar muzica-i vie,
În sufletul meu, o eternă bucurie.
Opera "Sare sala" de Ion Minulescu este o poezie narativă care explorează tema iubirii și a amintirilor dintr-un loc magic, denumit simbolic Sala de-Aur. Poezia este structurată în patru capitole care reflectă evoluția emoțională a protagonistului: de la întâlnirea inițială, la explorarea unei lumi de vis, despărțirea inevitabilă și, în final, întoarcerea într-un loc al regăsirii și al amintirilor prețioase. Minulescu folosește imagini poetice și simboluri pentru a evoca atmosfera de vis și sentimentele profunde ale protagonistului, transformând sala într-un simbol al iubirii eterne și al căutării sufletești. Această operă este recunoscută pentru melancolia sa și pentru modul în care reușește să captureze esența unei iubiri pierdute, dar niciodată uitate.
