Rugă pentru părinți – Adrian Păunescu
Enigmatici și cuminți
Termină-ncet pământul.
În fiecare zi mai scoți
Câte-un picior afară din pământ.
Când seara vin acasă obosiți
În fața porții noastre nu mai bat,
Ei au intrat în pământul
Care-i așteaptă, cuminți.
Așa de simplu a fost
Să fii copil, să crești
Că nici nu știu cum am ajuns
Să mă uit la ei, copii bătrâni,
Și să le zic că-i iarna.
N-am știut să le spun
Că se tot duc înapoi
Și se-ntorc în pământ
Ca-ntr-o casă de lut.
Încet le-am luat locul
Și nici n-am știut
Să-i învățăm să fie copii
Așa cum ei ne-au învățat pe noi.
Dar ei se duc în pământ
Cu fața de lut
Și noi rămânem culegând
Din mână în mână
Timpul lor.
Suspinul lor e tăcut
Ca un zbor frânt
În timp ce noi ne pierdem
În aerul rece
Al tăcerii lor.
Când mai vine vreo lună
Și nu-i mai vedem
Simțim cum pământul
Ne cheamă, ne leagă
De rădăcini.
Așa cum lutul îi cheamă
Pe ei înapoi
Și ne-mbrățișăm cu liniștea
Pe care ne-au lăsat-o.
Să ne rugăm pentru ei
Cu ochii către cer
Pentru ca drumul lor
Să fie lin, să fie drept
Și să fie plin de lumină.
Și atunci când ei
Vor ajunge acolo
Să fie primiți cu brațele deschise
Și să se odihnească
Cu pace și iubire.
Să ne amintim de fiecare
Privire, de fiecare vorbă
Și să-i păstrăm mereu în suflete
Unde nu vor pleca niciodată,
Ci vor rămâne eterni.
Să ne rugăm pentru părinții noștri
În fiecare zi, în fiecare clipă,
Pentru că iubirea lor
Ne-a dat aripi să visăm,
Ne-a dat puterea să înfruntăm lumea.
Rugăciunea noastră să fie
Un cântec liniștitor
Care să le aducă liniște
În lumea de dincolo de stele,
În eternitatea iubirii.
Să ne rugăm pentru părinți
Căci ei ne-au învățat să iubim,
Ne-au învățat să fim buni,
Ne-au învățat să fim noi,
Iar acum noi le aducem ofranda
Recunoștinței noastre.
Analiza operei
"Rugă pentru părinți" de Adrian Păunescu este o poezie emoționantă care exprimă recunoștința și iubirea față de părinți, subliniind efemeritatea vieții și importanța amintirilor. Versurile reflectă nostalgia și dorul pentru momentele petrecute alături de părinți, aducând în prim-plan tema trecerii timpului și a inevitabilității plecării celor dragi. Păunescu folosește imagini poetice simple, dar puternice, pentru a captura esența relației dintre copii și părinții lor, precum și dorința de a le oferi pace și lumină în viața de apoi. Rugăciunea devine un mod de a menține legătura vie cu cei dispăruți, subliniind importanța iubirii și respectului față de părinți în orice moment al vieții. Poezia este un tribut profund și sincer adus celor care ne-au călăuzit pașii și ne-au modelat ca oameni. Recunoștința și iubirea sunt prezentate ca fiind eterne, iar rugăciunea devine un simbol al legăturii indestructibile dintre generații.
