Răsună cerul iar răsună – versuri de George Coșbuc
Răsună cerul iar răsună,
Cu glas de corn și de lăute,
Într-o cântare străbătută
De doruri vechi și de furtună.
Plutesc în zare mii de stele,
Și fiecare parcă spune
Un vis uitat de veacuri bune,
Din vremuri când iubirea gemele.
Și parcă-n versul ce răsună
Se nasc istorii de demult,
Când glasul cornului tumult
Cufundă noaptea cea nebună.
Răsună cerul iar răsună,
Și stelele se-aprind pe rând,
Un cântec vechi și blând,
Miros de flori și de furtună.
Analiza operei "Răsună cerul iar răsună" de George Coșbuc
Poemul "Răsună cerul iar răsună" de George Coșbuc este o operă lirică profundă, plină de simbolism și emoții subtile. Versurile lui Coșbuc evocă imaginea unui cer învăluit de sunete și lumină, sugerând o conexiune între elementele naturii și sentimentele umane. Imaginile sonore ale cornului și lăutelor creează o atmosferă de nostalgie și dor, amintind de vremuri uitate și de povești de dragoste pierdute. În acest cadru natural, stelele capătă un rol metaforic, fiecare dintre ele fiind purtătoarea unui vis uitat sau a unei amintiri. Stilul poetic al lui Coșbuc, cu ritmul său melancolic și imaginile sale bogate, reușește să captiveze cititorul, transportându-l într-o lume în care natura și umanitatea se împletesc armonios. Poemul este o meditație asupra timpului, a iubirii și a legăturii indisolubile dintre om și univers, demonstrând măiestria lui Coșbuc în a împleti cuvântul cu emoția.
