Punctul pe i – versuri de Marin Sorescu
În mijlocul pădurii,
Printre copaci și ierburi,
Un punct mic și negru
S-a așezat pe pământ.
Era un punct distinct,
Cu o poveste ascunsă,
Ce se învârtea printre frunze,
Căutând să fie văzut.
Era un punct cu rost,
Un punct ce aștepta să fie pus
La sfârșitul unei propoziții,
La capătul unui vis.
Așezat pe o frunză uscată,
Punctul își amintea zilele
Când era doar o idee,
Un gând rătăcit.
Dar acum era aici,
Întrupat și prezent,
Pregătit să-și ia locul
Într-o lume de cuvinte.
Într-o lume în care
Toate punctele își găsesc un rost,
Acest punct se simțea
Ca fiind cel mai mic și mare.
Știa că, odată pus la locul său,
Va încheia o propoziție,
Va aduce un sens,
Va face ordine în haos.
Punctul era conștient
Că orice poveste are un sfârșit,
Și că el este cheia
Ce închide și deschide porți.
Era un punct de inflexiune,
Un punct de cotitură,
Un punct de reper,
Un punct de întâlnire.
În tăcerea pădurii,
Punctul aștepta cuminte,
Să-și găsească locul
În inima unei povești.
Aștepta să fie luat
De mâna unui scriitor,
Și așezat acolo unde
Era cel mai mult nevoie de el.
Până atunci, rămânea un punct,
Un punct pe i,
Un punct cu un destin,
Un punct cu o menire.
Aspecte importante ale operei
Poezia "Punctul pe i" de Marin Sorescu este o meditație asupra semnificației și importanței fiecărui element, oricât de mic, în ansamblul unei povești sau a unei propoziții. Punctul devine un simbol al ordinii și al încheierii, dar și al posibilității și al începutului. Sorescu explorează ideea că, deși punctul poate părea neînsemnat, el joacă un rol esențial în structurarea și înțelegerea lumii. Printr-o alegorie simplă, dar profundă, autorul subliniază importanța fiecărei părți, indiferent de mărimea sa, în crearea unui tot coerent. Poezia evocă ideea că fiecare dintre noi, asemenea punctului, are un rost și o menire de împlinit în marele text al vieții. Această lucrare ne încurajează să vedem valoarea în lucrurile mici și să recunoaștem contribuția fiecăruia la întreg.
