Prin padure pe carare – versuri de Mihai Eminescu
Prin padure pe carare,
Se aude un susur de izvoare,
Frunza-n vant se rasuceste,
In lumina soarelui straluceste.
Pasii mei usor se-ascund,
Pe cararea-n care frunzele abund,
Umbra copacilor ma-nvaluie,
Cu racoare si liniste ma imbata.
Alaturi, soarele se joaca-n ramuri,
Cu razele-i blande, face vraji in arbori,
Pasarile ciripesc voios,
In corul padurii, pe glas melodios.
Florile campului se-ntrec in splendoare,
Cu culori vii, ca-ntr-o poveste mare,
In adieri dulci de vant mangaietor,
Se-ndoaie-n ritm lent, cu-n dor visator.
Dinspre rau, se-ntinde-n larg o ceata,
Ca o patura de argint, subtire si fina,
Sufletu-mi se pierde-n linistea deplina,
Gandurile-mi zboara, intr-un vis senin.
Prin padure pe carare,
Ma poarta-ncet, pe un drum fara hotare,
Inimi de-odata bat in acelasi ritm,
Ca un cântec vechi, ce nu stie de timp.
Intre copaci, se-nalta spre cer inalt,
Cantec de greiere din iarba, un fior salt,
Padurea-ntreaga e un templu de lumina,
In care sufletul gaseste alinare lina.
Cu pasii mici, calc incet prin frunze moi,
Calator prin vremuri, printre visuri noi,
Ecoul naturii imi spune povesti,
Despre vremuri apuse si clipe de povesti.
Prin padure pe carare,
E o lume-ntinsa, de visare,
Pasii-mi canta, cu soapte de vant,
Prin padure pe carare, mereu ma avand.
Aspecte importante ale operei
Opera "Prin padure pe carare" de Mihai Eminescu este o poezie ce surprinde frumusețea naturii și sentimentul de liniște și pace pe care aceasta îl oferă. Prin versurile sale, Eminescu reușește să creeze o imagine vie a pădurii, cu sunetele, luminile și mirosurile caracteristice. Poezia este o reflecție asupra armoniei naturale și a legăturii profunde dintre om și natură. Poetul folosește imagini sugestive și un limbaj melodios pentru a invita cititorul într-o călătorie spirituală pe cărările pădurii. Temele centrale ale operei sunt legătura omului cu natura, frumusețea și liniștea interioară, toate acestea fiind prezentate printr-o perspectivă romantică și meditativă. Poezia reflectă în mod subtil dorința de evadare din cotidian și regăsirea sinelui într-un spațiu al liniștii și frumuseții naturale. Această creație a lui Eminescu rămâne una dintre cele mai frumoase reprezentări ale naturii în literatura română.
