Pe câmpul cu florile – Vasile Alecsandri
Pe câmpul cu florile
Sub cerul cu stele,
Merg încet, în taină,
Pe cărări rebele.
Vântul lin îmi cântă
Un cântec de dor,
Flori de câmp se-apleacă
Sub pasul ușor.
Frunzele foșnesc
Ca un șoaptele drag,
Și-n depărtare vezi
Luna pe prag.
O rândunică zboară
În albastrul cer,
Prin visul meu dulce,
Plutind efemer.
Pe câmpul cu flori,
Sub raze de lună,
Mă simt ca un vis
Crescut din minune.
Analiza și importanța operei
„Pe câmpul cu florile” de Vasile Alecsandri este o poezie care ilustrează frumusețea și serenitatea naturii. Alecsandri, un important poet romantic român, folosește imagini vizuale și auditive pentru a crea o atmosferă liniștită și visătoare. Versurile sale sunt simple, dar pline de emoție și sensibilitate, reflectând adesea dorințele și nostalgia sa pentru momentele petrecute în natură.
Natura este personajul central al acestei poezii, iar elementele sale – florile, cerul, vântul – sunt descrise cu o atenție deosebită, conferind poeziei un caracter idilic. Autorul reușește să creeze o legătură între sufletul uman și natura înconjurătoare, subliniind armonia și pacea pe care aceasta o poate oferi.
Poezia lui Alecsandri este un exemplu clasic de lirism romantic, care explorează relația complexă dintre om și natură, îndemnând cititorul să aprecieze și să contemple frumusețea lumii naturale. Prin limbajul său evocator și structura sa melodică, „Pe câmpul cu florile” rămâne o operă relevantă și apreciată în literatura română. Această poezie nu doar încântă prin imagistica sa, ci și invită la reflecție asupra locului omului în natură și a legăturii sale intrinseci cu aceasta.
