Oda bucuriei – Friedrich Schiller
Bucurie, sfântă scânteie,
Fiică a Elysiumului,
Noi intrăm, beți de focul tău,
Zeiță, în sanctuarul tău.
Dincolo de frontiere,
Vraja ta aduce împreună,
Ce despărțise moda,
Toți oamenii devin frați.
Cine a cucerit o inimă bună,
Cine are și o parteneră bună,
Bucuria să-și verse de-acum,
Cine nu, să rămână singur,
Toată lumea să se plece
În fața acestei bucurii divine,
Toate creaturile să se plece,
La tronul bucuriei celestine.
Tu ne-ai dat aripi, oh, bucurie,
Ca-n zbor să fim printre stele,
Tu ne-ai dat aripi, oh, bucurie,
Ca să putem să-nfrângem grele.
Vraja ta aduce împreună,
Ceea ce moda despărțise,
Toți oamenii devin frați,
Întru slava ta, se-adună.
Importanța Odei Bucuriei
"Oda bucuriei" scrisă de Friedrich Schiller în 1785, este una dintre cele mai cunoscute și iubite opere poetice. Această poezie a fost ulterior pusă pe muzică de Ludwig van Beethoven în ultima parte a celebrei sale Simfonii a 9-a, devenind imnul Uniunii Europene. Versurile lui Schiller reflectă idealurile iluministe de fraternitate, unitate și bucurie universală, fiind un exemplu remarcabil de literatură care transcende granițele culturale și lingvistice.
Bucuria descrisă în poezie nu este doar o emoție temporară, ci un principiu universal care unește umanitatea într-o fraternitate eternă. Poezia îndeamnă cititorii să îmbrățișeze bucuria ca o forță de coeziune și iubire, subliniind că numai prin solidaritate și empatie putem atinge adevărata fericire și armonie. Această viziune optimistă asupra umanității rămâne relevantă și astăzi, inspirând generații întregi să caute unitatea și pacea într-o lume adesea dezbinată.
