Numele tău – Marin Sorescu
Când am rostit întâia oară numele tău
am crezut că e o pasăre rară,
cu penele albe,
cu penele albastre,
cu penele roșii.
Am crezut că e o floare neștiută,
cu petale de aur,
cu petale de argint,
cu petale de mătase.
Când am rostit întâia oară numele tău
mi s-a părut că plutesc,
că dansez
pe capătul unui nor.
Mi s-a părut că inima mea
cântă
și că eu sunt un copac
într-o livadă,
cu fructe necunoscute,
cu fructe necoapte,
cu fructe dulci.
Când am rostit întâia oară numele tău
am simțit că îmi crește o aripă
și că zbor
printre stele,
printre galaxii,
printre vise.
Analiza poeziei "Numele tău"
Poezia "Numele tău" de Marin Sorescu este o capodoperă lirică ce explorează puterea și complexitatea emoțiilor umane prin intermediul metaforelor. Prin repetiția rostirii numelui, autorul creează o atmosferă de mister și fascinație, sugerând că simpla menționare a unui nume poate evoca sentimente profunde și complexe. Metaforele naturale, precum pasărea rară și floarea neștiută, simbolizează unicitatea și frumusețea numelui, dar și a persoanei evocate. De asemenea, imaginea zborului și a dansului pe nori adaugă o dimensiune onirică, sugerând libertate și bucurie. Această poezie este un exemplu excepțional al modului în care un poet poate transforma cuvintele în emoții tangibile, făcând din numele unei persoane un univers de sine stătător. Marin Sorescu demonstrează o sensibilitate aparte în captarea esenței emoționale a numelui, care devine un simbol al iubirii și al frumuseții interioare.
