Lasa-mi toamna pomii verzi – Adrian Păunescu
Adrian Păunescu este unul dintre cei mai mari poeți români contemporani, recunoscut pentru sensibilitatea și profunzimea versurilor sale. Poezia "Lasa-mi toamna pomii verzi" este o creație care reflectă trecerea timpului și dorința de a păstra amintirile și frumusețea nealterate, în ciuda schimbărilor inevitabile ale naturii și ale vieții.
Versuri
Lasa-mi, toamna, pomii verzi,
Vreau s-amân îmbătrânirea,
Nu-ncerca să mi-i dobori
Peste toate, peste toate, e iubirea.
Lasa-mi toamna pomii verzi,
Nu-mi lua prietenia,
Nu-ncerca să mi-o dobori
Peste toate, peste toate, e lumina.
Lasa-mi toamna pomii verzi,
Nu-mi lua speranța, toamna,
Nu-ncerca să mi-o dobori
Peste toate, peste toate e iubirea.
Lasa-mi toamna pomii verzi,
Vreau s-amân îmbătrânirea,
Nu-ncerca să mi-o dobori
Peste toate, peste toate e iubirea.
Nu-ncerca să mi-i dobori
Peste toate, peste toate, e iubirea.
Analiză
Poezia "Lasa-mi toamna pomii verzi" este o meditație asupra trecerii timpului și a dorinței de a păstra nealterate anumite aspecte ale vieții, precum tinerețea, prietenia și speranța. Adrian Păunescu folosește simbolul toamnei și al pomilor pentru a ilustra schimbarea și inevitabilitatea îmbătrânirii. Cu toate acestea, versurile subliniază că iubirea, lumina și speranța sunt forțe care transcend aceste transformări.
Poezia este structurată în strofe scurte, fiecare încheindu-se cu un vers care reiterează ideea centrală: "Peste toate, peste toate e iubirea." Această repetiție sugerează că, indiferent de schimbările pe care viața ni le rezervă, iubirea rămâne un element constant și esențial.
Limbajul simplu, dar plin de sensibilitate, face ca mesajul poeziei să fie accesibil și emoționant. Păunescu reușește să îmbine imagini poetice cu o profunzime filozofică, creând o lucrare care inspiră și pune pe gânduri. Versurile sale invită cititorul să reflecteze asupra propriei vieți și să aprecieze valorile care nu sunt afectate de trecerea timpului.
În concluzie, "Lasa-mi toamna pomii verzi" este o poezie care vorbește despre nevoia umană de a păstra ceea ce este esențial și frumos, în pofida schimbărilor inevitabile pe care le aduce timpul. Este un omagiu adus iubirii și prieteniei, ca forțe ce ne susțin și ne îmbogățesc existența. Adrian Păunescu ne amintește că, în ciuda toamnei care vine în viețile noastre, putem găsi mereu o rază de lumină și speranță în iubire.
