La pestera din Betleem – versuri
Nasterea Domnului – Mihai Eminescu
La pestera din Betleem,
Departe, intr-un colt de lume,
Un prunc a coborit din ceruri
Sa-mbrace trup de om si nume.
In paie, lang-o biata mama,
Ce sufletul si-l daruieste,
S-a nascut Dumnezeirea
Si inima-i de dragoste creste.
Cerul intreg acum se pleaca,
Se roaga intreaga natura,
Iar steaua veste sfinte aduce
Cu raze blande de aur pur.
In seara sfanta, ingeri canta,
Pastorii vin sa se-nchine,
Iar magii, cu daruri bogate,
Iti aduc aur, tamaie si smirna.
Oh, Pruncule, ce-ai coborat
Pe pamantul rece si arid,
Cu iubirea ta nesfarsita
Inima noastra o readuci in plin.
Prin jertfa ta intreaga lume
Isi afla pacea, mantuirea,
Iar noi, in noaptea cea senina,
Te laudam, Dumnezeule, iubirea!
Slavit sa fii pentru darul tau,
Pruncule sfant, luminator,
In Betleem, in pestera sfanta,
Tu te-ai nascut mantuitor!
Aspecte importante
Poemul "Nasterea Domnului" de Mihai Eminescu este o evocare lirica a evenimentului biblic al nasterii lui Iisus Hristos. Opera se remarca prin delicatetea exprimarii si prin atmosfera de pace si sfintenie pe care o transmite. Eminescu reuseste sa surprinda esenta momentului sacru prin imagini poetice care zugravesc atat umilinta si simplitatea locului unde s-a nascut Mantuitorul, cat si maretia spirituala a acestui eveniment. In versuri pline de emotie, poetul descrie adoratia universala, de la ingeri si pastori, la magi si intreaga natura, toate plecandu-se in fata pruncului divin. Poezia este un imn al iubirii si al sperantei, subliniind rolul mantuitor al lui Iisus pentru intreaga omenire. Eminescu reuseste sa creeze o punte intre cer si pamant prin intermediul cuvintelor, aducand in atentie simbolismul profund al Craciunului. Aceasta opera nu este doar o relatare a nasterii, ci si o reflectie asupra semnificatiei sale pentru sufletul uman.
