Hora Unirii – Vasile Alecsandri
Hai să dăm mână cu mână
Cei cu inima română,
Să-nvârtim hora frăției
Pe pământul României!
Iarba rea din holde piară!
Piară dușmănia-n țară!
Între noi să nu mai fie
Decât flori și omenie!
Măi muntene, măi vecine,
Vino să te prinzi cu mine
Și la viață cu unire,
Și la moarte cu-nfrățire!
Unde-i unul, nu-i putere
La nevoi și la durere;
Unde-s doi, puterea crește
Și dușmanul nu sporește!
Amândoi suntem de-o mamă,
De-o făptură și de-o seamă,
Ca doi brazi într-o tulpină,
Ca doi ochi într-o lumină.
Amândoi avem un nume,
Amândoi o soartă-n lume.
Eu ți-s frate, tu mi-ești frate,
În noi doi un suflet bate!
Vin’ la Milcov cu grăbire
Să-l secăm dintr-o sorbire,
Ca să treacă drumul mare
Peste-a noastre vechi hotare –
Și să vadă sfântul soare
Într-o zi de sărbătoare
Hora noastră cea frățească
Pe câmpia Românească!
"Hora Unirii", scrisă de Vasile Alecsandri, este una dintre cele mai emblematice poezii ale literaturii române. Poezia a fost scrisă în contextul mișcărilor revoluționare și al dorinței de unire a Principatelor Române, Moldova și Țara Românească, în a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Alecsandri folosește simbolul horei pentru a sublinia ideea de unitate și solidaritate națională. Versurile îndeamnă la fraternitate și la depășirea divergențelor pentru un scop comun, subliniază importanța colaborării și a puterii colective. Hora, un dans popular românesc, devine aici un simbol al unității naționale, al păcii și al armoniei. Poezia a devenit un veritabil imn al mișcării de unire a românilor, fiind cunoscută și recitată la diverse evenimente naționale, rămânând un simbol peren al dorinței de unitate a românilor.
