Frumoasa mea – versuri
Nichita Stănescu
Frumoaso,
ți-aduci aminte?
Parcă de atunci
au trecut milenii
când cuvintele noastre
se agățau de stele,
iar timpul curgea
sub picioarele noastre
ca un râu de argint,
ca un râu de argint.
Frumoaso,
ți-ai amintit de brațele mele,
cum se încolăceau
în jurul viselor tale,
cum desenau linii de foc
pe cerul dorințelor tale.
Și razele lunii
ne țeseau povești
peste pleoapele grele,
din care cădeau
stele căzătoare
în fiecare noapte,
în fiecare noapte.
Frumoaso,
ne-am iubit
într-un timp fără timp,
ne-am iubit
într-un spațiu fără margini,
unde doar inima
ne era busolă.
Acum,
când ochii ni se întâlnesc
în oglinda amintirii,
știm că am fost
dintotdeauna
și vom fi pentru totdeauna
doi călători prin vis,
doi călători prin vis.
Analiza operei
„Frumoasa mea” este o poezie scrisă de Nichita Stănescu, un poet recunoscut pentru abordarea sa inovatoare a limbajului și a imaginii poetice. Această poezie evocă o intensă stare de nostalgie și dor, fiind o meditație asupra iubirii trecute și a amintirilor care persistă de-a lungul timpului.
Structural, poezia se remarcă prin repetarea anaforică a cuvântului „Frumoaso”, care oglindește intensitatea emoțională și reverberațiile sentimentale pe care le poartă amintirea unei persoane dragi. Atmosfera creată de Stănescu este una onirică, folosind imagini precum „stele căzătoare”, „razele lunii” și „râu de argint” pentru a construi un univers poetic în care timpul și spațiul sunt transcendete.
Prin această poezie, Nichita Stănescu explorează tema iubirii eterne și a legăturilor spirituale ce depășesc limitele fizice. Versurile sunt impregnate de o sensibilitate aparte, reflectând dorința umană de a păstra vii momentele de iubire și conexiune sufletească, chiar și atunci când acestea aparțin unui trecut îndepărtat. Poezia reușește să capteze esența unei relații care, deși încheiată, continuă să trăiască prin amintiri, sugerând o continuitate a sentimentelor dincolo de barierele temporale. Această operă lirică reprezintă un exemplu elocvent al talentului lui Stănescu de a îmbina cu măiestrie cuvintele și emoțiile, creând astfel o experiență poetică profundă și memorabilă.
