Fata verde – versuri de Ion Minulescu
Într-o zi de vară caldă,
Pe-alei umbrite de tei,
Am zărit, deodată, ‘n calea mea,
O fată verde, printre zmei.
Cu părul lung, ce-i cădea pe umeri,
Ca umbrele zilei răcoroase,
Ochii-i străluceau ca două smaralde,
Scânteind pe fețe luminoase.
Am stat o clipă să o privesc,
Fata verde, cu mers ușor,
Și-n inima mea, parcă, simțeam,
Cum se înfiripă un dor.
Dar fata dispăru în zare,
Ca un vis frumos, efemer,
Și-n urma ei lăsă doar o adiere
De parfum și mister.
De-atunci, serile mele sunt pline,
De gânduri și vise colorate,
Și-n toate poveștile mele,
Fata verde e prezentă în toate.
Sub clar de lună, când noaptea coboară,
Cu stelele ce dansează pe cer,
Îmi amintesc mereu de fata verde,
Și de-al ei farmec, ca un eter.
Căci ea este a viselor regină,
Ce domnește peste tărâmuri ascunse,
Și în inima mea va rămâne,
Fata verde, din basmele pătrunse.
Importanța operei
Poemul "Fata verde" de Ion Minulescu este o capodoperă a literaturii române, remarcabil prin imagistică și simbolism. Versurile descriu întâlnirea mistică cu o fată enigmatică, ce întruchipează frumusețea efemeră și visurile neîmplinite. Prin utilizarea metaforelor și a limbajului poetic bogat, autorul creează o atmosferă magică și captivantă.
Fata verde devine un simbol al dorințelor ascunse și al idealurilor neatinse, reprezentând totodată și o călătorie introspectivă a naratorului. Versurile exprimă dorința umană de a evada din cotidian către un tărâm al fanteziei și al visurilor. Poezia evocă sentimente de nostalgie și melancolie, făcând apel la imaginația cititorului.
Ion Minulescu reușește să transpună în cuvinte emoții profunde și să creeze un univers poetic unic, care continuă să fascineze și să inspire generații întregi de cititori. "Fata verde" rămâne o operă emblematică pentru contribuția sa la dezvoltarea liricii românești moderne. În esență, poemul ne îndeamnă să ne urmăm visurile și să căutăm frumusețea chiar și în cele mai neașteptate întâlniri ale vieții.
