Emoție de toamnă – Nichita Stănescu
A venit toamna, acoperă-mi inima cu ceva,
cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta.
Mă tem că n-am să te mai văd, uneori,
că or să-mi crească aripi ascuțite până la nori,
că ai să te ascunzi într-un ochi străin,
și el o să se-nchidă cu o frunză de pelin.
Și-atunci mă apropii de pietre și tac,
iau cuvintele și le-nec în mare,
șuier luna și o răstorn peste umbra sa mare,
și sărut frunza și iarba, și lutul,
și te aștept să vii, să mă atingi cu vârful unui sărut.
Se lasă seara și-n mine-i toamnă,
un rug de frunze arde, și inima-mi suspină,
chemat de vânturi, norocul se destramă,
și-ți caut chipu-n zorii care vin cu luna plină.
Analiza operei
"Emoție de toamnă", scrisă de Nichita Stănescu, este o poezie lirică care surprinde profunzimea și complexitatea emoțiilor umane în fața schimbării anotimpurilor. Versurile reflectă temerea pierderii, dorința de intimitate și protecție, și melancolia asociată cu trecerea timpului. Poezia începe cu un sentiment de nesiguranță și dorință de protecție, sugerată prin imaginea acoperirii inimii cu umbra unui copac sau a unei persoane dragi. În al doilea vers, se amplifică teama pierderii, cu imagini sugestive precum creșterea aripilor ascuțite și dispariția iubirii într-un "ochi străin". Finalul poeziei aduce un amestec de resemnare și speranță, prin gesturile de apropiere de natură și așteptarea celui drag. Stănescu folosește metafore subtile și imagini poetice pentru a evoca stări de spirit complexe, transformând simplele trăiri de toamnă într-o meditație asupra iubirii și trecerii timpului.
