Din cer senin – versuri
Autor: George Coșbuc
Din cer senin o stea lucește,
Ca aurora ce-n zori răsare,
În noaptea tainică și rece,
Când vântul lin, ușor adie.
E-o stea ce pare a vorbi,
Cu raze calde și blânde șoapte,
Spre inimile ce iubesc,
Și-n pace suflete alină.
De sus privește neclintită,
Cântecul mării îl ascultă,
Și pentru sufletele pierdute,
Trimite lumină și speranță.
Cerul întreg de stele-i plin,
Dar niciuna nu strălucește,
Așa cum face ea din plin,
Cărarea vieții o luminează.
Nimic nu-i poate fi stavilă,
Nici norii grei, nici vântul rece,
Din cerul păcii ea veghează,
Și-n inimă dorințe naște.
Când noaptea cade peste lume,
Cu visuri dulci și-ndepărtate,
Din cer senin ea se arată,
Și bucurii adânci deșteaptă.
Un fir de aur strălucitor,
Ce-n întuneric ne veghează,
Ne poartă pașii călători,
Spre lumi de vis, de pace pline.
În taină își șoptește dorul,
În raze line și strălucire,
O stea ce ne veghează zborul,
Și-n suflet pace ne aduce.
Aspecte importante ale operei
"Din cer senin" este o poezie scrisă de George Coșbuc, în care autorul explorează tema luminii și a speranței simbolizate de o stea strălucitoare în noapte. Poezia este compusă din mai multe strofe, fiecare exprimând o parte din mesajul central: puterea stelei de a aduce liniște și confort sufletelor care o privesc. Această stea este personificată, având capacitatea de a vorbi și de a alina prin razele sale calde. Poezia se folosește de imagini vizuale puternice și de un limbaj metaforic pentru a crea o atmosferă de liniște și contemplare. Elementele naturale, cum ar fi marea și cerul, sunt integrate în versuri, subliniind legătura profundă dintre om și cosmos. Coșbuc reușește să transmită un mesaj emoționant despre căutarea luminii într-o lume uneori întunecată, folosind un stil poetic clasic și elegant. Această operă este un exemplu al talentului său de a îmbina frumusețea cu sensibilitatea umană.
