Dimineața mă trezesc într-un pat împărătesc – versuri de Alexandru Maxim
Dimineața mă trezesc într-un pat împărătesc,
Când soarele-n ferestre îmi trimite un zâmbet ceresc.
Perne moi ca norii în zbor,
Și-așternuturi albe, de vis, ce-mi spun o poveste în decor.
Mă cuprinde o liniște blândă,
În sunet de păsări ce cântă.
Freamăt de frunze, adieri de vânt,
Mă poartă pe aripi de gând.
Raze jucăușe dansează-n odaie,
Văluri de lumină în fericirea mea se înclina.
Din colțul camerei, ceasul discret,
Îmi șoptește că-i timp de început, de petrecut.
O melodie a dimineții se întretaie,
Cu aroma cafelei proaspăt făcute în odaie.
Simt cum ziua își deschide porțile larg,
Și mă invită să pășesc cu pasul drag.
În acest loc de basm, în patul meu împărătesc,
Visele prind aripi și pleacă-n zbor lumesc.
Simt cum mă învăluie un dor de depărtări,
Dar în același timp, de liniște și de visări.
Cu fiecare dimineață, povestea se reia,
O pagină nouă, un început, o altă melodie lină.
Grădina viselor se deschide spre mine,
Și mă îndeamnă să visez cu ochii deschiși spre orizonturi divine.
Analiza Operei
Poemul "Dimineața mă trezesc într-un pat împărătesc" de Alexandru Maxim reprezintă o introspecție poetică asupra momentului trezirii, când realitatea și visul se întâlnesc într-un spațiu al confortului și speranței. Versurile descriu cu o sensibilitate deosebită efectele liniștitoare și energizante ale dimineții. Imaginea patului împărătesc simbolizează un refugiu al visurilor, un loc unde granițele dintre vis și realitate se estompează.
Autorul face uz de imagini sugestive și metafore pentru a ilustra atmosfera calmă și serenă a dimineții, transmițând o stare de bine și de optimism. Elementele naturii, precum soarele, păsările și vântul, sunt integrate armonios în descriere, subliniind conexiunea dintre om și mediul său. Tema centrală a operei este momentul introspectiv al trezirii, dar și invitația de a trăi fiecare zi ca pe o nouă aventură plină de posibilități.
