Dimineata cand sunt beat – Ion Minulescu
Dimineața când sunt beat,
Stelele se sting ușor,
Luna-n cer e un visat,
Iar eu rătăcesc în zbor.
Drumul meu e-ntr-o ceață,
Ca un vals melancolic,
Inimile-n dimineață,
Bat ca-ntr-un ritm simbolic.
Pasul meu nesigur, șchiop,
Calcă iarba de pe stradă,
Gândurile-n mine-ncep
Să se legene și cadă.
Privesc cerul ca-ntr-o carte
Cu povești de neînțeles,
Și mă pierd în al său șoapte,
Încercând să fiu ales.
Dimineața când sunt beat,
Totul pare un mister,
Viața-i un vals neaflat,
Între vis și adevăr.
Inima-mi bate încet,
Ca un ceas în timp oprit,
Stelele se-ascund discret,
Iar eu par un om pierit.
Străzile mă cheamă-n zori,
Cu ecouri de pași goi,
Și mă-ndrept printre ninsori,
Cu gânduri din vise moi.
Dimineața când sunt beat,
Refuz să mă trezesc iar,
Vreau ca visul să-mi fie dat,
Ca un ultim dar hoinar.
Între razele de soare,
Îmi găsesc un colț de lume,
Unde pacea-i visătoare,
Și nimeni nu-ți știe nume.
Dimineața când sunt beat,
Rătăcesc într-un tărâm,
Pierdut printre umbre-ncetat,
Unde realul e scrum.
Dimineața când sunt beat,
Inima mi-e un supliciu,
Îmi doresc să fiu salvat,
Din al visului veritabil viciu.
Ion Minulescu, autorul poeziei "Dimineața când sunt beat", ne invită să explorăm o lume în care realitatea și visul se îmbină într-un dans melancolic. Poezia descrie un peisaj oniric, în care dimineața devine un simbol al incertitudinii și al căutării de sine. Tema centrală este confuzia și rătăcirea sufletească, reflectând starea interioară a unui individ care se confruntă cu propriile sale temeri și dorințe. Prin imagini poetice sugestive, Minulescu creează o atmosferă de mister și introspecție, oferindu-ne o perspectivă profundă asupra fragilității și complexității existenței umane. Această poezie este un exemplu remarcabil al capacității autorului de a îmbina lirismul cu un mesaj filosofic, invitând cititorii să reflecteze asupra propriei lor călătorii interioare.
