Colinda, colinda – versuri de George Coșbuc
Colinda, colinda,
Drumul lung prin vreme.
Pas cu pas se-mbracă-n
Albul colilor de iarnă.
Colinda, colinda,
Și norii-s în vacanță,
Se deschid ferestrele
Pe cerul cu speranță.
Colinda, colinda,
Cetini verzi se umplu
Cu fulgi de zăpadă,
Clopoței în suflet sună.
Colinda, colinda,
Satul e în sărbătoare,
Casele își cântă dorul
În lumini de sărbătoare.
Colinda, colinda,
Glasuri de copii răsună,
Sub fereastra luminoasă
Speranța ne adună.
Colinda, colinda,
Din străbuni, mereu cântată,
Ne unește și-odată
Ne aduce împreună.
Analiza și semnificația operei
„Colinda, colinda” este o poezie plină de emoție și tradiție, scrisă de George Coșbuc. Poezia evocă frumusețea și magia sărbătorilor de iarnă, când întreaga comunitate se adună pentru a colinda și a celebra nașterea Mântuitorului. Prin versurile sale, Coșbuc reușește să transmită atmosfera caldă și primitoare a Crăciunului, în care colindele răsună de la o casă la alta, vestind bucuria și speranța.
Importanța colindelor în cultura românească este subliniată în această poezie prin descrierea satului în sărbătoare, unde glasurile copiilor și clopoțeii din suflet sună a veselie și unitate. Colindatul este o tradiție prețioasă care aduce aminte de valorile strămoșești și de legătura strânsă dintre oameni în această perioadă specială a anului.
George Coșbuc folosește un limbaj simplu și direct, prin care reușește să capteze esența Crăciunului și să o transmită cititorilor săi. Poezia este un testament al frumuseții și simplității tradițiilor românești, amintind tuturor de importanța păstrării și transmiterii acestora din generație în generație.
