Clopotei clopotei – versuri de George Coșbuc
Clopoței, clopoței,
Sună vesel pe poteci,
Căci Crăciunul a sosit
Și-n curând ne-om veseli!
Vine Moșul pe zăpadă,
Trag renii o sanie grea,
Cu daruri pentru cei ce-s cuminți,
Pentru fete și băieți.
Bucuria e-n priviri,
Când vedem iarăși fulgi zglobii,
Se aud glasuri de copii,
"Clopotei, clopotei!"
Stele mii strălucesc,
Cerul nopții luminează,
Colindători colindă-acum,
Pace lumii vestind iar.
Clopoțeii sună clar,
Vocea lor e fermecată,
E un cântec de Crăciun,
Care-n suflet iar pătrunde.
Veselia e deplină,
Când Crăciunul e aproape,
Iar clopoțeii sună iar,
"Clopotei, clopotei!"
Pe un deal sau printr-o vale,
Răsună-n noapte sunet sfânt,
Totul pare mai frumos,
Când clopoțeii cântă dulce.
Moș Crăciun aduce daruri,
Veselia e în toi,
Clopoței sună pe drum,
Luminând sufletul tuturor.
Clopoței, clopoței,
E vremea să ne bucurăm,
Căci Crăciunul a sosit,
Și magic ne învăluie pe toți.
Bucuria-i în fiecare,
Când copiii colindă tare,
Iar clopoțeii sună din nou,
"Clopotei, clopotei!"
Aspecte importante ale operei
"Clopoței clopoței" este un poem care surprinde magia și bucuria Crăciunului, așa cum este ea trăită de copii și de cei care se lasă purtați de acest spirit festiv. George Coșbuc, în stilul său caracteristic, ne transpune într-un univers feeric, în care sunetul clopoțeilor devine simbolul sărbătorii, aducând un mesaj de pace și bucurie. Atmosfera este una de sărbătoare, întreținută de imaginea Moșului care aduce daruri, zăpada care scânteiază sub clar de lună și copiii care colindă cu entuziasm. Versurile sunt simple, dar pline de căldură și farmec, reușind să evoce emoții și amintiri dragi asociate Crăciunului. Fiecare strofă aduce o contribuție la crearea unei imagini globale a acestei perioade magice, în care tradițiile se păstrează vii și spiritul de sărbătoare este la tot pasul. "Clopoței clopoței" este, așadar, un imn al veseliei și al inocenței copilăriei, suprapus peste fundalul sărbătorilor de iarnă.
