Azi am să-ncrestez în grindă – versuri
Azi am să-ncrestez în grindă,
Versuri de Mihai Eminescu
Azi am să-ncrestez în grindă
Versul vieții mele amar,
Cu un dor ce nu se stinge
Nici în ceasul cel mai rar.
Inima mi-e grea și-amară,
Ca o frunză de arțar,
Vântul toamnei o doboară
Pe pământul des și clar.
Cu sufletul prins în mreje,
Rătăcesc pe căi de dor,
Visele-mi sunt ca o ploaie
Pe un câmp de floare-n zbor.
Când suspinul meu se-alină
În tăcerea nopții, blând,
Stelele din cer mă cheamă,
Luceferi pe al meu gând.
Și mă-ntreb de ce-ntr-o noapte
Plină de visări și dor,
Am să-ncrestez în grindă
Toată jalea ce o port.
Dar din visele-mi pierdute
Se ridică un altar,
Unde-odihna-i dulce miere
Într-un cuvânt solitar.
Sunt doar eu cu doru-mi veșnic,
Strâns în vers și-n neuitare,
Azi am să-ncrestez în grindă
Viața unui vis ce moare.
Analiza și importanța versurilor
Poezia "Azi am să-ncrestez în grindă" de Mihai Eminescu este o reflectare profundă asupra temelor universale ale trecerii timpului, dorului și solitudinii. Poetul folosește imagini sugestive precum "grindă", "frunză de arțar" și "luceferi" pentru a evoca sentimentele de nostalgie și melancolie. Versurile sunt o confesiune a unei inimi încărcate de dorințe neîmplinite și vise pierdute, simbolizând căutarea unei liniști interioare și a unei înțelegeri mai profunde a propriei existențe. Metaforele folosite de Eminescu aduc în prim-plan un peisaj emoțional bogat, în care cititorul poate regăsi introspecția și contemplarea asupra sensului vieții. Această poezie ne invită să ne gândim la importanța timpului și la felul în care ne păstrăm amintirile, fie ele amar sau dulce, pe "grinda" propriei noastre vieți.
