Avem pământ avem hotare – versuri
Avem pământ, avem hotare,
Mândră țară, floare rară,
Dar în lume noi n-avem
Nici un nume, nici un semn.
Colo-n depărtări albastre
Sunt stăpâni mândrii noștri frați,
Noi la margine de lume
Ne simțim făr’ de toți frați.
Ruginit-au arme, spada,
Doar un dor mai licărește,
Nici un gând nu ne-ncălzește,
Tăcerea ne orbește.
Azi privim cu vremea-n față,
Cautăm o cale nouă,
Dar în suflete e ceață
Și-n jur totu-i o rouă.
Colo-n depărtări albastre
Alergăm vise, năluci,
Ne-am pierdut speranța noastră,
Făr’ de glas, ca niște buci.
Dar pe al nostru pământ sfânt,
Ne rugăm să fim uniți,
Să ne prindem în cuvânt
Și să fim din nou iubiți.
Comentariu asupra operei
Versurile "Avem pământ avem hotare" reflectă o introspecție asupra identității și unității naționale, evidențiind o nostalgie profundă și un dor de apartenență. Poezia se concentrează pe conștiința națională și pe sentimentul de înstrăinare resimțit de un popor care, deși deține o țară frumoasă și bogată, se simte izolat și lipsit de recunoaștere în lume. La nivel stilistic, autorul folosește imagini sugestive și metafore pentru a exprima dorința de unitate și de recunoaștere. Elementele naturale, precum "depărtări albastre" și "pământ sfânt", sunt utilizate pentru a sublinia contrastul dintre frumusețea țării și lipsa de speranță resimțită de locuitorii săi. Atmosfera poeziei este una melancolică, dar în același timp îndeamnă la reflecție și la acțiune, sugerând că unitatea și iubirea față de țară pot aduce schimbarea mult dorită. Această operă reprezintă un apel emoționant la solidaritate și la redescoperirea valorilor naționale.
