Apa de izvor – versuri
Nichita Stănescu
Strofa I
Prin munți și văi, un izvor curat,
De veacuri clar, neîntinat,
Își cântă susurul de dor,
În freamăt de pădure, murmurător.
Strofa II
Adună în drumul său povești,
De viață, timp și strămoșești,
Când soarele-și revarsă fața,
Și-n ape clare se-ngână viața.
Strofa III
Călătorule, de te oprești,
O clipă doar de te gândești,
Apleacă-ți fruntea către izvor,
Să-ți răcorești sufletul doritor.
Strofa IV
Cu apă limpede și pură,
Izvorul e o taină sigură,
E un simbol de duioșie,
Ce vrea să fie armonie.
Strofa V
Ascultă-i glasul ce șoptește,
Despre iubirea ce trăiește,
În fiecare strop ce cade,
În fiecare fir de iarbă verde.
Strofa VI
Printre stânci și flori răsare,
O poveste neschimbătoare,
Despre eternul ciclu al vieții,
Ce-n ape se reflectă dimineții.
Strofa VII
În lumina lunii argintii,
Izvorul e un vis de zi,
Care îngână noaptea lin,
Purtând în valuri cânt divin.
Strofa VIII
Iar când în zori de zi senină,
Muntele își scaldă tulpina,
Izvorul se strecoară ușor,
Într-un sărut de norocor.
Rezumat și aspecte importante
Poezia "Apa de izvor" de Nichita Stănescu este o capodoperă lirică ce celebrează frumusețea și puritatea unui izvor de munte. Prin versurile sale, autorul evocă imaginea unui loc de poveste, în care natura își dezvăluie secretele într-un susur plin de melodie. Izvorul, simbol al purității și al continuității vieții, devine un loc de reflecție și inspirație pentru călători, oferind o clipă de răgaz și o oază de liniște sufletească. Poezia este o meditație asupra naturii și a ciclului etern al vieții, subliniind legătura profundă dintre om și mediul înconjurător. Printr-o limbă bogată și imagini sugestive, Stănescu reușește să capteze esența și magia izvorului, transformându-l într-un simbol al armoniei și al iubirii universale.
